| Artă culinară la Băișoara | ||||
|
| Timp Liber |
|
Ideea realizării acestei tabere aparține organizației Slow Food, care se ocupă de mai bine de doi ani de activități pentru copii. De această dată, au vrut să facă ceva inedit, dar și folositor în același timp și au extins vârsta participanților, astfel încât să fie antrenați în această activitate și elevi de liceu. Copiii cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani au fost selectați în urma concursului de eseuri, care avea ca temă „Gastronomia pe Valea Arieșului”. „Ei puteau să scrie despre absolut orice. Am avut lucrări despre anumite rețete, despre obiceiuri de acasă și cam toți participanții au scris despre experiențele proprii de la bunici. Am avut chiar și un eseu pe tema fripturii de Turda. Nu a fost cazul să respringem pe cineva, pentru că nu au fost chiar atât de multe lucrări”explică Marta Poszonyi, președinta Slow Food Turda. Cât despre găsirea trainerilor, colaborarea cu Universitatea de Gastronomie de la Pollenzo, universitate fondată în 2004 de către Slow Food, a fost de bun augur. Studenți care să vină în România s-au găsit repede și astfel cei patru străini au întregit echipa „bucătarilor”. Tinerii care i-au introdus în lumea gastronomiei pe cei prezenți la în tabără sunt: Tanya (din Italia), studentă în anul 2, Richard (din Austria) şi Lydiah (din Kenya), studenţi în anul 1 şi Abigail (din Irlanda), anul 3 de studii la masterat. Alături de ei a venit şi Ornella Ru (din Italia), expert în programe educaţionale pentru copii, care coordonează şi Asociaţia „Liquirizia Onlus”, o asociaţie culturală italiană. Întreaga echipă a fost alcătuită din 30 de persoane, printre care s-au numărat participanți, traineri, dar și cadre didactice care ajută la supravegherea copiilor. La Băișoara, printre fructe, legume, brânzeturi și alte produse naturale utilizate, s-a făut permanent schimb de roluri: elevii au devit profesori, iar profesorii elevi gata să fure meseria. Chiar și cei care au petrecut destul timp în bucătărie au putut deprinde rețete și trucuri noi, pentru ca bucatele pregătite de ei să se topească în gură. „Cum pentru noi este o activitate de studiu, la fel și pentru ei(n.r. străini), pentru că și astăzi, am făcut balmoș, iar masa am luat-o aici în sat, în Făgetul Ierii. Pentru ei așa ceva este inedit, nu au mai văzut astfel de lucruri. Tot ce facem este cuiva folositor, un schimb de experiență practic”, a spus Marta Pozonyi. Încă din prima zi, ucenicii au fost puși la treabă, iar prima misiune a fost tranșatul unui porc, a cărui carne a servit drept materie „primă” pentru câteva feluri de mâncare. Copiii au mai gătit ciorbă de perișoare, ciorbă de fasole verde, de legume, ciorbă acrișoară, tocăniță cu mămăligă, aceasta fiind servită pe dog de lemn și tăiată cu ață, ca odinioară. Elevii au învățat importața fiecărui ingredient folosit, și-au educat gustul, antrenându-și zilnic papilele gustative cu ceva nou. Au comparat pâinea autriacă cu cea românească, atât ca mod de pregătire, cât și ca gust. „A noastră a mers repede, dar cea austriacă a durat foarte mult pentru că tot timpul trebuia frământată iarăși și se lăsa la dospit. Cel puțin de trei ore s-a lucrat cu ele. Dar sunt mai multe tipuri, ca să vadă copiii diferența. Ce e important e că au început cu explicațiile, cu rolul fiecărui ingredient din pâine, de la apă, până la făină, drojdie”povestește președinta Slow Food Turda. Pentru a ambiționa participanții, dar mai ales pe cei mai tineri, încă din prima zi s-au format două echipe: Verde și Albastră, care sunt la concurență. Sau cel puțin, o așa zisă concurență, pentru că cei din tabără spun că sunt prieteni și nu au văzut această experiență ca pe un concurs. Cu toate acestea, ei au fost mereu atenți și au acumulat cât mai multe informații, s-au implicat în cadrul atelierelor. La final s-au oferit diplome și premii pentru cei mai buni. „ În acest weekend am avut la Băișoara a treia întâlnire Slow Food din România, adică vor fi oameni de la toate Organizațiile Slow Food din țară și acești copii au gătit pentru ei de la sos vânătoresc la friptura de Turda, la pogacele de Turda. Am avut un meniu complet”, a declarat Poszonyi. Cât despre cum s-au simțit participanții la Băișoara, Maria Radu, în vârsta de 19 ani, reprezenantă a echipei Albastre, spune că tabară i-a întrecut aștepările și că în cadrul atelierelor s-a perfecționat în arta culinară:„ Întotdeauna mi-a plăcut să gătesc și am zis că aici pot învăța lucruri noi și trucuri pe care le pot aplica, rețete diferite. Știam să fac foarte bine ciorbă de legume, dar aici am învățat să fac ciorbă de perișoare și o întrece pe cea de legume. Știam să fac prăjitură cu mere, dar aici am mâncat una mai bună, pentru că am învățat să pun unele ingredient pe care înainte nu le foloseam”. Aurelian Moldovan, din echipa Verde, se declară mulțumit că a descoperit și o altă față a bucătăriei, că a învățat multe rețete internaționale pe care le poate pune în aplicare oricând de acum încolo. A înțeles cum poate să aibă un regim de viață echilibrat și importanța piramidei alimentației, de care nu va uita nici când va ajunge acasă. Tabăra s-a încheiat sâmbătă, 7 august, cu premierea cursanților bucătari, lăsându-i fiecăruia un gust bun și o amintire frumoasă. |




Prima tabără gastronomică din Europa s-a încheiat în weekendul trecut, la Băișoara. Timp de 10 zile, 15 elevi turdeni au învățat secrete ale artei culinare internaționale sub îndrumarea unor instructori din Austria, Italia și Irlanda, precum și rețete tradiționale românești și maghiare. Perioada de acomodare a novicilor a trecut, dar aceștia au „intrat în pâine” , la propriu, abia la mijlocul săptămânii (n.r. 3 august), când, în cadrul unui atelier au frământat pâinea conform unei rețete autohtone și au deslușit din tainele panificației austriece. Tinerii bucătari au gătit mâncăruri delicioase, dar și s-au pregătit de zor pentru marea provocare ce a avut loc la sfârșitul săptămânii, când au realizat meniul pentru o zi întreagă, încercând și reușind să-i mulțumească pe reprezentanții Slow Food din România.







10 



Câmpia OnLine News




