| Volei festiv la Câmpia Turzii | ||||
|
| Sport |
|
Confruntarea finală dintre Fresh Cluj și CSM Câmpia Turzii a ținut cu sufletul la gură publicul prezent , scorul fiind foarte strâns până în setul cinci. Clujenii au avut un avans de doar două puncte, dar acestea au fost suficiente pentru a le aduce victoria. Antrenorul formației gazdă, Liviu Popa, se declară mulțumit de rezultat, dar dorește mai multe activități de acest gen: „Vreau să fie cât mai multe competiții, dar nu organizate doar de CSM Câmpia Turzii, ci și de celelalte echipe pe care le-am invitat, din Cluj, Ocna Mureș, Gherla, Dej, care au venit pe la noi. Noi organizăm, am face competiții și în fiecare lună, dacă s-ar putea, dar contează mult să facă și ceilalți ca să fie o reciprocitate, un echilibru. Chiar acum am văzut doi copii care au progresat foarte mult în regim de competiție, nu numai la antrenament. Ce mă nemulțumește e experiența în timpul jocului. Pierdem meciuri la ultimele 2-3 puncte. Aici intervin emoțiile, concentrarea. Sunt mulțumit de locul doi, e bine, nu sunt muțumit de competiție”, a declarat acesta la final. Antrenorul echipei ASS Mureșul , Lucian Victoratus, crede că această întâlnire amicală e benefică pentru băieți: „Peste două, trei săptămâni o să progresăm și o să ne mai punem la punct. Acum ne-au lipsit doi băieți. Pentru noi, cel puțin, e un turneu de pregătire, pentru restul nu știu ”, a spus acesta. Clujenii au fost foarte încântați de acestă inițiativă, de faptul că au fost invitați să facă mișcare și au venit din pură plăcere și din dragoste pentru acest sport. La rândul lor, ei cred că ar trebui organizate mai multe turnee și competiții, pentru că în afară de Campionatul Județean, nu prea se face nimic. „Cu greu am reușit să ne adunăm să venim să facem un pic de mișcare. Nici unuldintre noi nu este jucător profesionist, jucăm de plăcere și ca să scadă burta”, glumește Mihai Soroceanu în vârstă de 24 de ani, căpitanul echipei Fresh Cluj. La „festivitatea de premiere” au urcat pe podium în ordine descrescătoare : Fresh Cluj, a cărui membrii au admis că experiența i-a ajutat în lupta finală cu echipa gazdă, care s-a situat pe a doua poziție. „Bronzul” a aparținut echipei antrenate de Lucian Victoratus. Și pentru că adevărata miză a fost de fapt distracția, iar cauza întâlnirii un eveniment festiv, toți participanții au primit medalii inscripționate cu „Zilele Municipiului Câmpia Turzii” și diplome, pentru a pleca acasă cu o amintire frumoasă.
foto: Ziarul21
|




Voleibaliștii de la CSM Câmpia Turzii au sărbătorit și ei Zilele Municipiului și cum puteau face acest lucru mai bine decât prin sport? Astfel, a fost organizată o competiție de volei a căror oaspeți au fost: Fresh Cluj și ASS Mureșul. S-au jucat trei meciuri amicale, astfel, că fiecare echipă s-a confruntat cu celelalte două. Oaspeții au debutat pe „terenul de luptă”, iar victoria a aparținut echipei clujene, care a câștigat cu scorul de 3-1. Următoarea înfruntare s-a disputat între ASS Mureșul și CSM Câmpia Turzii, ultima echipă impunându-se cu 3-1. Între partidele „oficiale” și reprezentanții mai tineri ai echipelor și-au testat condiția fizică și tehnica de joc, în cadrul celor două meciurilor demonstrative jucate.







10 



Câmpia OnLine News




